Hai timpule, mă rupe în mii de bucățele
Și-aruncă-mă în gura năprasnicului vânt,
Desfă călușul firii și las-o ca să zbiere
Să mă ridic în slavă să nu cad la pământ.

Fă-mi pletele o coadă să mă agăț de tine
Cu gheara disperării tot pieptul să-ți brăzdez
În plasa deznădejdii făcută-n lumi divine
Să te arunc odată să mă eliberez.

Furii din cer să cadă cu tunete și ploaie
Să te-nvârtească-n arcul ceasului ruginit
Iar eu s-arunc umbrela să las apa să-nmoaie
O inimă de piatră ce-îngheață în ticăit.

Măsoară cu cheița lungimea eternității
Și limbile de șarpe, înveninat ateu
S-arate cât e ora și-n talerul dreptății
Să lase umbre hâde ce fug de Dumnezeu!

Hai timpule înfoaie-ți puterea ce te ajută
Să zbori mereu ca gândul prin viața tuturor
Nu ai nicicând odihnă și-ai vrea să stai o clipă
Dar îți voi da vacanță atunci când am să mor!

✍? Stefania Vasile
04-03-2020