Că am ajuns până aici, știu că doar eu sunt vinovat
C-am construit azi visul meu dintr-un trecut îndepărtat,
Și am urcat...mai sus de cer...înfiorând pe Dumnezeu
L-am întrebat cu glasul stins: de ce-s aicea Doamne, eu?!
Am vrut să ies din lumea-n care iubirea nu e cunoscută
O lume ce strivește-o floare cu dușmănie...ură multă!
Și după ce-a strivit-o bine, o lasă la pământ și pleacă,
Iar ce-i mai dureros e faptul că nimeni nu-i mai pune apă!
Mă înalț din lumea-n care astăzi domnește toată nebunia
În care timpul mort de foame, mănâncă toată veselia.
Unde poetul se distruge din amintiri de poezie
Scriind la nesfârșit o rimă pe coala albă de hârtie.
Sui dintr-o lume ce ignoră pe-acel ce binele cunoaște
Și unde nu avem o mamă, până ce pruncul nu se naște!
Unde drogatul e bolnavul de nostalgia unei vieți
O lume care n-are zile...o lume fără dimineți!
Vin dintr-o lume care cântă pe coardă veche azi speranța
Iar dacă vreunul îți surâde, îl pedepsește aspru viața!
Și unde nu-ndrăznești de frică să fii tu însuți...natural...
De-acolo vin și urc într-una...caut un loc fenomenal!
Caut un loc în care lumea să-nvețe ce-nseamnă iertare
Pe-acei ce stau în dușmănie și nu știu ce-i aia uitare!
Un loc în care împreună să încercăm să profităm
De ceea ce ne-oferă viața...Puținul timp care-l avem
Să-l consumăm cu bucurie, venind cu toții la ospăț
Trăind momente de-armonie, nu de tristețe sau dezmăț!
Mă-nalț mereu mai sus de stele, pentru că ăsta-i visul meu
Și punctual, m-aștepți cu rolul pentru alambicatul EU,
Un rol ce-mi vine ca mănușă, și Te invit, dacă vei vrea,
Chiar dacă zbor mai sus de Tine, să joci un rol în piesa mea!

✍?Stefania Vasile
04-08-2020