Eu n-am putut ca să vorbesc o viață
Pentru c-ai vorbit tu, ani foarte mulți!
Cuvintele ce nu le-am spus vreodată
Acum a venit vremea să le-asculți!

Am vrut mereu doar să îmi fii alături
Să te iubesc...și tu să mă iubești
Copiii să-i primim cu drag la poartă
Și lângă mine să îmbătrînești.

Ce ai gândit când te rugam din suflet
Să te comporți și tu ca om normal,
Că-mi aruncai ironicul tău zâmbet
Și-aveai comportament de animal?!

În violența ta nu-mi găseam locul
Dar o trăiam sperând că într-o zi
Se va întoarce roata și vreodată
Din răutatea ta, te vei trezi!

Mi-ai dat curajul de-a pleca departe
Dintr-un coșmar ce nu se termina
Tu mi-ai închis în urmă poarta casei
Dar sute s-au deschis în fața mea!

Aproape râd că nu-mi mai este frică
Te văd că ești un biet debusolat,
Și crede-mă că nu ți-am purtat pică
Pentru că șutul tău m-a înălțat!

Privirea ta, nu mă mai înspăimântă
Că răutatea, ceață a pus pe ea
Îndepărtând pe cei de lângă tine
Vor sta prieteni falși la masa ta!

Eu am să râd...că-s veselă din fire
Și mă voi bucura de orice zi
Azi, în sfârșit am lumea la picioare
Dar oare pentru tine cum va fi?!

Te-am implorat odat' să-mi dai iubirea
Dar tu cu ea acasă n-ajungeai
Acum privesc cum te înghite Iadul
Și îți trimit un cald salut din Rai!

Stefania Vasile
03-08-2020